Powered By Blogger

joi, 31 ianuarie 2008

Ochi albastrii

Astazi am aflat si eu de au unii dintre noi au ochii albastrii( si eu nu):

"Cercetătorii danezi susţin că o mutaţie genetică care s-a produs în urmă cu 6-10 mii de ani este cauza pentru care unele persoane au în zilele noastre ochii albaştri. Ei au ajuns la această concluzie originală în urma unui studiu realizat atat în laborator cât în Iordania, Danemarca şi Turcia.Se pare că la început toţi am avut ochi căprui.Cu toate acestea o mutaţie genetică a afectat o anumită genă umană ceea ce a dus la formarea unui fel de 'întrerupător' care a oprit producerea ochilor căprui. Acest întrerupător limitează acţiunea genei şi reduce producerea de melanină în iris, astfel că ochii se diluează de la cafeniu spre albastru. Persoanele cu ochii albaştri au moştenit acelaşi întrerupător spre deosebire de indivizii cu ochi căprui care au o variaţie considerabilă în zona ADN-ului şi care controlează producţia de melanină. "

miercuri, 30 ianuarie 2008

Viata e doar una


Cineva spunea: "si timpul trece fara noi". Partea frumoasa e ca si noi trecem, dar odata cu el. In continuare depinde de noi sa ne facem "trecerea" asta cat mai placuta si de ce nu, cat mai linistita. Unii se tem sa imbatraneasca, altii sunt chiar incantati ca vor avea ghiocei la tample, iar altii trec nepasatori prin viata. Nepasatori de ei, de cei din jur, de ce se inampla sau de ce se va intampla. Cum or putea spune: Nu imi pasa!, la tot ce ii inconjoara. Cum pot spune ca nu le pasa daca fumeaza si asta le dauneaza lor si celor din jur, cum pot spune ca nu le pasa daca au sau nu un serviciu, o scoala, un viitor? Imi spunea cineva la un momet dat(de fapt mi-au spus mai multi :)) ca o viata am si pe aia o dorm, doar pentru simplul fapt ca nu sunt cel mai mare fan al trezitului cu noaptea in cap si prefer sa lenevesc in pat pana tarziu. Daca eu imi "dorm" viata, cei care trec prin ea fara sa lase macar o urma ca au trecut pe acolo, ce se mai numeste ca fac? Pacat ca exista asemenea oameni, fiinte care ar trebui sa fie bucuroase de simplul fapt ca exista, ca au sanatatea pentru ca restul.. vin de la sine, trebuie doar sa iti doresti!

O ultima dorinta?


Ieri am citit in presa despre un asteroid care a trecut cam prea aproapre de Pamant. Astazi am citit pe blogul unei colege despre acelasi asteroid. Acum am o singura ideea care imi trece prin cap, care e de fapt o intrebare: Ce as face daca as stii ca maine ar fii ultima zi din viata mea? :) Cred ca am vazut si un film cu tema asta, un meteorit care ameninta Pamantul si tin minte ca oamenii fugeau, care pe unde puteau, sperand ca asa se vor salva. Eu, sincer, nu m-as mai obosi sa fug nicaieri. As sta frumos in varful patului si as vedea un film bun, poate cel mai bun de pana atunci, asta asa, ca sa compensez ca ar fii ultimul pe care l-as vedea. Desigur as prefera sa fiu in compania persoanei iubite, ca singura n-are niciun farmec. Cu un bol de floricele, poate si un pahar de vin alb dupa film, o lumanare pe coltul biroului - asa as astepta eu Sfarsitul. Voi ce ati face? :)

Oameni si fapte


Vorbeam acum ceva timp despre intamplari si oameni. Intamplarile le-am clasificat, le-am clarificat cat de cat desi intrebarea ramane in picioare: intamplare sau destin? Cine stie raspunsul este rugat sa ma contacteze, ar face un pustiu de bine sa ma lumineze si pe mine.
Bun. Sa trecem la cealalta parte a vietii si anume cea umana. Logic ar fii sa dam pentru inceput o definitie a omului, ceea ce ar fii destul de greu. O sa ma limitez la un citat dintr-o carte a Gabrielei Vranceanu Firea, in care omul este doar “un animal sociabil”si cu asta cred ca spun multe poate chiar totul. De ce ar fii omul un animal? Simplu: in primul rand exista teoria conform careia noi ne tragem din maimute, cat este de adevarat nu mai pot stii, apoi oamenii au reactii, iesiri, si chiar scot sunete specifice animalelelor. Mai trebuie si alte argumente ca sa ne convingem ca sunt momente in viata noastra cand ne purtam exact ca niste animale, fie ele domestice sau salbatice? Nu cred. De ce este totusi un animal “sociabil”? Pai intr-o lume in care suntem etichetati numai si dupa felul cum deschidem gura sau cum privim un anumit lucru, daca nu am fii sociabili, am fii pur si simplu exclusi din societate. Or nu cred ca exista cineva care sa isi doreasca lucrul asta. Cu toate astea orice padure cu uscaturile ei. Desi toti suntem “animale”, nu toti suntem si sociabili. Nu toti avem capacitatea sau educatia sa ne comportam civilizat, sa fim politicosi, sa ne iubim aproapele, sa respectam niste reguli elementare care au fost create cu scopul de a evita haosul din jurul nostru. Si ce se intampla cu cei care nu se supun acestor reguli, cei care sunt doar “animale” si chiar si salbatice uneori? Sunt marginalizati, sunt ocarati, pedespiti si discriminati. Iar noi ceilalti care ne incadram perfect in grup, in loc sa incercam sa ii ajutam, sa ii sfatuit, doar ii aratam cu degetul si spunem : “ASA NU!” Daca ai nu au cei 7 ani de acasa ar trebui noi sa le aratam ce inseamna asta, nu sa fim rasisti in ideea ca, daca ii lasam asa si ii ignoram pur si simplu, vor disparea, se vor evapora si odata cu ei si probleme societatii. Daca ei sunt exemplu de “asa nu”, noi ar trebui sa fim exemplu de “ASA DA!” Dar cateodata oamenii dau dovada de insensibilitate dusa la extreme, de incultura chiar. Degeaba suntem “europeni” si vrem sa “ne aliniem la standarde europene”, daca noi nu stim sa ne comportam cu cei de langa noi, cu cei care isi spun ca si noi :ROMANI!

In sfarsit...


Trebuie sa recunosc, spre rusinea mea, ca de mai bine de o luna incerc sa ii amintesc parola de la propriul meu blog si am reusit in sfarsit! :) Mai rar, dar se intampla totusi si o situatie ca asta, dar sper sa nu se repete, drept urmare am sa notez undeva la indemana parola ca sa fiu sigura.

De acum incolo o sa pot scrie toate tampeniile care imi trec prin minte, bune sau rele, asta ca sa mai treaca timpul cu folos si pentru mine.... :)