Vorbeam acum ceva timp despre intamplari si oameni. Intamplarile le-am clasificat, le-am clarificat cat de cat desi intrebarea ramane in picioare: intamplare sau destin? Cine stie raspunsul este rugat sa ma contacteze, ar face un pustiu de bine sa ma lumineze si pe mine.
Bun. Sa trecem la cealalta parte a vietii si anume cea umana. Logic ar fii sa dam pentru inceput o definitie a omului, ceea ce ar fii destul de greu. O sa ma limitez la un citat dintr-o carte a Gabrielei Vranceanu Firea, in care omul este doar “un animal sociabil”si cu asta cred ca spun multe poate chiar totul. De ce ar fii omul un animal? Simplu: in primul rand exista teoria conform careia noi ne tragem din maimute, cat este de adevarat nu mai pot stii, apoi oamenii au reactii, iesiri, si chiar scot sunete specifice animalelelor. Mai trebuie si alte argumente ca sa ne convingem ca sunt momente in viata noastra cand ne purtam exact ca niste animale, fie ele domestice sau salbatice? Nu cred. De ce este totusi un animal “sociabil”? Pai intr-o lume in care suntem etichetati numai si dupa felul cum deschidem gura sau cum privim un anumit lucru, daca nu am fii sociabili, am fii pur si simplu exclusi din societate. Or nu cred ca exista cineva care sa isi doreasca lucrul asta. Cu toate astea orice padure cu uscaturile ei. Desi toti suntem “animale”, nu toti suntem si sociabili. Nu toti avem capacitatea sau educatia sa ne comportam civilizat, sa fim politicosi, sa ne iubim aproapele, sa respectam niste reguli elementare care au fost create cu scopul de a evita haosul din jurul nostru. Si ce se intampla cu cei care nu se supun acestor reguli, cei care sunt doar “animale” si chiar si salbatice uneori? Sunt marginalizati, sunt ocarati, pedespiti si discriminati. Iar noi ceilalti care ne incadram perfect in grup, in loc sa incercam sa ii ajutam, sa ii sfatuit, doar ii aratam cu degetul si spunem : “ASA NU!” Daca ai nu au cei 7 ani de acasa ar trebui noi sa le aratam ce inseamna asta, nu sa fim rasisti in ideea ca, daca ii lasam asa si ii ignoram pur si simplu, vor disparea, se vor evapora si odata cu ei si probleme societatii. Daca ei sunt exemplu de “asa nu”, noi ar trebui sa fim exemplu de “ASA DA!” Dar cateodata oamenii dau dovada de insensibilitate dusa la extreme, de incultura chiar. Degeaba suntem “europeni” si vrem sa “ne aliniem la standarde europene”, daca noi nu stim sa ne comportam cu cei de langa noi, cu cei care isi spun ca si noi :ROMANI!
Bun. Sa trecem la cealalta parte a vietii si anume cea umana. Logic ar fii sa dam pentru inceput o definitie a omului, ceea ce ar fii destul de greu. O sa ma limitez la un citat dintr-o carte a Gabrielei Vranceanu Firea, in care omul este doar “un animal sociabil”si cu asta cred ca spun multe poate chiar totul. De ce ar fii omul un animal? Simplu: in primul rand exista teoria conform careia noi ne tragem din maimute, cat este de adevarat nu mai pot stii, apoi oamenii au reactii, iesiri, si chiar scot sunete specifice animalelelor. Mai trebuie si alte argumente ca sa ne convingem ca sunt momente in viata noastra cand ne purtam exact ca niste animale, fie ele domestice sau salbatice? Nu cred. De ce este totusi un animal “sociabil”? Pai intr-o lume in care suntem etichetati numai si dupa felul cum deschidem gura sau cum privim un anumit lucru, daca nu am fii sociabili, am fii pur si simplu exclusi din societate. Or nu cred ca exista cineva care sa isi doreasca lucrul asta. Cu toate astea orice padure cu uscaturile ei. Desi toti suntem “animale”, nu toti suntem si sociabili. Nu toti avem capacitatea sau educatia sa ne comportam civilizat, sa fim politicosi, sa ne iubim aproapele, sa respectam niste reguli elementare care au fost create cu scopul de a evita haosul din jurul nostru. Si ce se intampla cu cei care nu se supun acestor reguli, cei care sunt doar “animale” si chiar si salbatice uneori? Sunt marginalizati, sunt ocarati, pedespiti si discriminati. Iar noi ceilalti care ne incadram perfect in grup, in loc sa incercam sa ii ajutam, sa ii sfatuit, doar ii aratam cu degetul si spunem : “ASA NU!” Daca ai nu au cei 7 ani de acasa ar trebui noi sa le aratam ce inseamna asta, nu sa fim rasisti in ideea ca, daca ii lasam asa si ii ignoram pur si simplu, vor disparea, se vor evapora si odata cu ei si probleme societatii. Daca ei sunt exemplu de “asa nu”, noi ar trebui sa fim exemplu de “ASA DA!” Dar cateodata oamenii dau dovada de insensibilitate dusa la extreme, de incultura chiar. Degeaba suntem “europeni” si vrem sa “ne aliniem la standarde europene”, daca noi nu stim sa ne comportam cu cei de langa noi, cu cei care isi spun ca si noi :ROMANI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu